ParentIS

crestem cu iubire

O mandrete de fetita …

Povestea mea de mamica incepe in 05 ianuarie 2013, la 23.35 cand am nascut-o natural pe fetita mea, Antonia-Sara (3920gr), la 42 saptamani de sarcina, pentru ca atunci a vrut ea sa facem cunostinta si nu in decembrie 2012, cum era estima data de dr.; i-a placut prea mult la mine in burtica si nu s-a grabit sa vada lumea.
Recunosc ca, in afara faptului ca mi-am dorit un copil, o fetita chiar, n-am stiut si nici nu m-am informat despre ce implica “meseria” de mamica 100% dedicata copilului ei si mi-am imaginat, precum reclamele de la tv, ca voi avea un copil cuminte (ca tot ma intreaba lumea daca e cuminte sau nu…), care va manca la program (la 3 ore adica, pentru ca asa am primit sfaturi in maternitate), se va juca singur si … va dormiiii cat e ziua de lunga :)))
Ei, dar realitatea e alta: Antonia e o fetita cu personalitate, foarte ‘transparenta’, in sensul ca imi arata ce are nevoie, adica ma ajuta sa o ‘descifrez’, dar cel mai important este dependenta de mine, mamica ei. Cand am plecat acasa din maternitate, cu ea in brate eram foarte speriata, primisem sfaturi multe la spital, aparent era totul ok, insa acasa e altfel si m-am trezit cu multe provocari si semne de intrebare legate de alaptare. Bineinteles ca raspunsuri primeam la fel de multe, eram confuza, nu stiam ca totusi nu e chiar asa de simplu sa alaptezi, ca nu ai cum sa alaptezi ca la carte, ca nu trebuie sa te lasi invinsa, ci sa ai rabdare (cuvantul magic pentru o mamica), sa lupti, iar daca ai cazut, sa te ridici, pentru ca bebe depinde de tine! Norocul meu a fost sa cunosc mamici din grupul de alaptare si pe Ionela, consultant in alaptare, pe care o recomand oricarei mamici, de la care am primit sfaturi si incurajari si impartasirea din experientele proprii.
Tot noroc este si faptul ca am un sot intelegator, rabdator si foarte implicat si, impreuna am luat deciziile cele mai bune pentru copilul nostru: NU suzeta/biberon (desi suzeta a primit Antonia fortat la spital pt ca plangea prea tare – ea si acum are plamanii buni! ;), insa acasa refuza suzeta, “minciunica”, asa cum spune bunica mea) iar lapte praf i-am dat in prima saptamana pt ca asa ni s-a zis de la spital ca trebuie sa facem), DA manduca/marsupiu/wrap (pentru ca asa se simtea protejata si in siguranta Antonia), si DA co-sleeping.
Datorita grupului de alaptare, am depasit cu brio momentele de lipsa a lactatiei, pusee de crestere si nu m-am dat batuta pentru ca alaptarea, cu toate provocarile ei, este un lucru minunat, frumos, usor si la indemana (ca o paranteza, acum, ca am trecut pe diversificare, alaptarea mi se pare floare la ureche :)).
Nu vreau sa umplu randuri intregi cu toate hopurile pe care le-am trecut, ci vreau sa marturisesc ca la 7 luni cat are Antonia in prezent, alaptez cu placere pentru ca stiu ce beneficii ii aduce alaptarea fetitei mele si sunt recunoscatoare sotului si mamicilor de pe grup care mi-au fost/si-mi sunt alaturi si astfel, cu trecerea timpului, invat sa fiu mai rabdatoare, mai puternica si sa am mai multa incredere in mine, ca mamica incepatoare. :)

Leave a Reply