ParentIS

crestem cu iubire

Peripetii

Sunt tanara mamica a unei minuni de 5 lunite iar povestea mea despre alaptare, la vremea respectiva, m-a facut sa ma cutremur putin si sa ma intreb cu ce am gresit.
Pe atunci Maria avea 6 saptamani. Eram in parc la o mica plimbare cand scumpa de ea a vrut putin laptic. Atunci eram novice in ale alaptatului in public, dar fiind vorba despre copilul meu am trecut peste rusine mai ales pentru ca parcul era aproape pustiu. A aparut insa din senin un personaj ce m-a abordat fara sa stea pe ganduri si fara sa se sinchiseasca de faptul ca ne deranjeaza chiar intr-un moment total nepotrivit. La inceput nu i-am dat importanta. El s-a apropiat de noi, a salutat si m-a felicitat ca-mi alaptez pruncul pentru ca “laptele de mama e cel mai bun”. Apoi a inceput sa-si spuna povestea: ca el e familist, are si el copii si unul e chiar mic “de tzitza” si daca nu ma supar m-ar lua la el acasa sa-i dau si lui sa suga putin ca l-a lasat sotia. M-a trecut un fior rece pe spate, dar m-am stapanit si i-am spus sec “nu vreau. mergi de-ti vezi de treaba”. El o tinea insa pe a lui cu rugaminti. Din fericire pentru mine trecea pe acolo o bunicuta mai indrazneata care m-a salvat de individ.
De atunci peripetii cu alaptatul in parc au mai fost dar asta le intrece pe toate. Mi-a lasat un gust amar evenimentul insa nu m-a descurajat ci mai degraba mi-a intarit hotararea de a trece peste orice obstacol. Am alaptat si continui sa o fac acolo unde cere copilul meu. Poate peste ani o sa-i povestesc Mariei, cu zambetul pe buze, ca cineva a “atentat” la lapticul ei.

Leave a Reply