ParentIS

crestem cu iubire

Povestea gemenilor

Sunt Geanina, o mamica binecuvantata cu 2 gemeni: Stefan si Alexandra.
Mi i-am dorit enorm si i-am asteptat 3 ani. Cand am ramas insarcinata, mi-am promis ca voi face tot posibilul in viata sa le ofer ce-i mai bun si m-am hotarat sa incep prin a-i alapta cat mai mult timp. Am inceput sa ma documentez pe aceasta tema, ei fiind si primii mei copii. Asa am descoperit grupul de Sprijin pentru alaptare si am citit cu interes toate postarile, sfaturile si problemele care pot aparea cand alaptezi. Cu teoria stateam bine! Sa vedem cum stam si cu practica….

Dupa nastere, inca de a doua zi am cerut sa fiu transferata cu ei in salon. Nu erau prematuri (i-am nascut la aproape 38 saptamani, baiatul de 2950g si fata de 2600g) asa ca s-a rezolvat. Imi amintesc cum stateam intinsa in pat cu perfuzia mana si muream de nerabdare sa se termine ca sa-i pot lua in brate si sa-i pun la san. Prima data mi-au dat-o pe Lexi, instinctiv am dus-o la sanul stang (mi-am amintit apoi ca citisem un articol legat de faptul ca majoritatea mamicilor alapteaza mai mult pe stanga deoarece acolo se aude inima mamei si bebelusul se linisteste). N-am sa uit niciodata sentimentul pe care l-am trait cand Lexi a prins cu gurita ei mica sanul meu si a tras cu putere primul gat de lapte. Eram atat de mirata cum un ghemotoc de om poate sa aiba atata forta si cum functioneaza instinctele bebelusilor.

A treia zi dupa ce am nascut am cazut in depresia post-natala. Plangeam din orice, eram cu moralul la pamant, se acumulase oboseala si 2 nopti nedormite deloc (si cate altele au urmat….) si mi se parea ca n-o sa ma descurc deloc cu 2 bebelusi. Asistentele ii hraneau si cu lapte praf, le dadeau de cele mai multe ori direct din niste cani mari de tabla, alteori cu seringa si chiar si cu biberonul. Eu le spuneam ca am intrat in maternitate cu gandul sa-i alaptez, dar nu stiu daca voi reusi … In acele momente mi se parea imposibil, mai ales ca deja primeam de la rude (apropiate) sfaturi legate de laptele praf. O asistenta mi-a spus chiar “doar nu crezi ca poti sa fii mama eroina sa-i alaptezi exclusiv”. Chiar daca m-au incurajat cu pusul copiilor la san, am iesit din maternitate cu sfatul de a le cumpara si lapte praf. Bineinteles ca prima oprire a fost la farmacie.

Acasa ne-am acomodat treptat, am primit sprijinul si ajutorul mamei mele fara de care n-as fi facut fata depresiei si oboselii. Mi-am amintit toate lucrurile citite pe grup, am inceput sa gandesc pozitiv, puneam bebelusii la san cat mai des (in special noaptea cand se trezeau), am baut multe lichide, ceaiuri pentru stimularea lactatiei, ma alimentam cat puteam de echilibrat-mancam orice pofteam, in cantitati mici sa nu produc disconfort bebelusilor (am renuntat de tot la Cola/Pepsi). Biberon cu lapte praf primeau uneori seara, inainte de culcare, cand eram prea obosita si aveam nevoie de cateva ore de somn legate.

Am ignorat complet replicile de genul “n-o sa poti sa saturi 2 copii numai cu laptele tau”, “nu te vezi cat esti de slaba si ai pieptul mic, nu ai lapte suficient”, “poate laptele tau nu-i bun, poate e amar” … si cate multe altele! Stiam ca nu exista “lapte rau” de mama, stiam ca marimea bustului sau greutatea mamei nu e direct proportionala cu cantitatea de lapte produsa. Mi-am ascultat instinctele de mama si m-am AMBITIONAT (cred ca asta este cuvantul cel mai potrivit) sa demonstrez tuturor ca EU POT! Bebelusii se bazau pe mine, pe mama lor, iar eu imi propusesem sa le ofer ce e mai bun pentru ei, un start reusit in viata.

Nu neg, mi-a fost greu: ii alaptam la cerere, fara un program fix, uneori si la 30 minute, alteori la o ora sau doua … la inceput sugeau putin, oboseau si adormeau, se trezeau repede si iar vroiau papa. De la 2 luni am renuntat complet la biberonul de seara si am alaptat exclusiv. De atunci copiii mei nu mai stiu ce e acela “biberon”, nici n-au mai vrut sa-l vada.
Pe la 3 luni Lexi a intrat in “greva suptului”, plangea cand o puneam la san, iar cand o ridicam era cea mai fericita. Initial nu am stiut ce are, am cerut sfaturi pe grup si imediat am primit raspuns. M-am linistit ca nu era ceva grav, o sa treaca … doar ca la noi a trecut tare greu, dupa aproape o luna de zile mi-a supt ca inainte. Rabdare … rabdare … asta imi spuneam mereu … Nu pot sa renunt acum!
Cand aveau bebelusii 6 luni am stat internata cateva zile in spital cu Lexi. Stefan acasa plangea dupa laptic, eu in spital-nu ma lasau sa-i dau san fetei ca varsa intr-una, a fost un cosmar. Am inceput sa folosesc pompa sa scot laptele ca sa nu dau in “furia laptelui”. Bunicile imi aduceau baiatul dimineata si seara la spital si il alaptam, ii mai dadeam si laptic acasa dar el oricum nu mai vroia sa suga din biberon, se dezobisnuise. S-au chinuit bunicile cu seringa si cu canita. Dar a trecut si perioada aceea cu bine, chiar daca a scazut putin lactatia cateva zile, a revenit apoi la normal. Acum aveam lapte sa satur nu 2 copii, ci mai multi. Dupa ce sugeau ei, mai foloseam pompa sa scot restul de lapte si-l faceam cu gris la urmatoarea masa.

Acum bebelusii mei au 13 luni, mananca aproape orice si, bineinteles, laptic de la mami. Sunt atat de fericita cand ii iau in brate si-i pun la san, iar ei se cuibaresc la pieptul meu, incat nu pot simti o bucurie mai mare.
Orice pui are nevoie sa se simta iubit, protejat si rasfatat – si unde toate astea le simt cel mai bine daca nu la pieptul mamei lui! Alaptatul pentru mine a fost si este inca cea mai frumoasa experienta din viata mea de pana acum. Sper sa reusesc sa-i alaptez cat mai mult timp si sa nu fac iar depresie cand nu vor mai vrea sa suga tatzi.

Leave a Reply