ParentIS

crestem cu iubire

Vlad, mami si tzitzica

Ma vad, ca si cum s-ar fi intamplat ieri, stand pe covor, in sufrageria unei bune prietene, o enciclopedie a tot ceea ce inseamna “Mama si copilul”, si luand “notite” despre nastere, alaptare, vaccinuri, vitaminele si calciu necesare la inceput de viata. Burtica avea pe atunci 8 luni si deja absorbea orice informatie care ar fi pus-o in situatii cat mai placute.

Cu toate ca am avut parte de o avalansa de informatii, m-am straduit sa retin esentialul si anume ca orice femeie e croita pentru a avea un bebe si pentru a-l naste natural si a-l alapta. Si ca bebele nu este decat un om in miniatura, cu nevoi de alimentare, atat fizica, cat si psihica si cu nevoi de eliminare a ceea ce nu este bun, ori in plus, pe care mamica, taticul, bunicii, trebuie doar sa le inteleaga prin mesajele non-verbale (urlatoare sau plangacioase-dupa preferinta), ori prin limbajul corpului, sau pur si simplu dupa instinctul matern.

Si eram asa de bucuroasa de setarile noi facute pe “hardul” meu si de faptul ca tot ce va urma se va mula armonios in jurul acestora!

Asa ca eram decisa asupra a 2 lucruri: nastere naturala si alaptare, clar! Cu toate ca istoricul familiei mele spune asa: surorile mamei -4 la numar, nu au alaptat, 2 au nascut prin cezariana; mama ne- a nascut natural pe amandoua, dar nu a alaptat pe niciuna – cica nu a avut lapte – doar o viata plina de stres si suferinta, iar sora mea din motive medicale a suferit 2 cezariene, la primul copil a alaptat cam 10 luni, dar in paralel cu formula de lapte, caci cel mic, cica nu se satura cu sanul ei, iar la al doilea copil nu a alaptat deloc-cica nu avea lapte si nici sfarcurile formate, avea doar panica ca cel mic plange de foame si stres cat casa ca ea nu ii poate oferi lapte, asa ca s-a decis, lapte formula pentru cel mic.

Clar ca nu poate fi vorba de ereditar, ci de ceea ce e scris in codul genetic al oricarei femei si mai ales de psihicul ei , dar am tinut doar sa precizez ca am fost sustinuta si nu prea de familie, mai mult sub semnul intrebarii, caci daca si eu…aveam sa le calc pe urme!

Am avut insa placuta experienta, pe langa sfaturile prietenei, de a urma si un curs Lamaze, simtindu-ma in tot acest timp prinsa parca intre 2 universuri diferite, caci am cunoscut putina lume, deschisa la minte, la nou si mai ales inclinata pentru natural si am invatat o groaza de lucruri care doar simplificau viata si o faceau mai luminoasa.

Am avut suport si de la doctorita mea curanta, cu toate ca mi-a dat de inteles ca se prea poate sa se intample si invers de cum mi-am planuit, toate evident din motive medicale si cam asa s-a si intamplat. Bebe Vlad s-a mai copt o saptamana in plus, luand in greutate si si-a mai pus si salba dubla la gatut, iar la toate astea s-a mai adaugat si ca e posibil sa am canalul de nastere stramt (informatie data de statura mea miniona si pelvis relativ mic in circumferinta).

Si uite asa mi-a fost dat sa imi vad fiul fata in fata, de pe masa de operatie, el deja infasat si “ferchezuit”, eu amortita de la jumatate in jos si cu mainile prinse in perfuzii. Asa ca primul nostru contact plin de dragoste a durat vreo 5 secunde si doar prin atingere de obraji.

Chiar daca am inceput noi cu stangul, povestea noastra a prins contur, caci ce avea sa urmeze avea sa fie cu totul minunat si plin de surprize! Am invatat mult unul de la celalalt, mai ales eu de la Vlad, caci el a stiut dintotdeauna ce e mai bine pentru el, eu doar trebuia sa deschid ochii!

Dupa primul punct esuat din planul meu, urma cel de-al doilea- alaptarea. O data trecute de etapa constientizarii importantei laptelui matern, am avut ocazia la curs ca pt o jumatate de ora sa “ne facem de cap” cu un bebe rigid de plastic, cica sa exersam alaptatul. Numai ca bebele jucarie nu m-a ajutat cu prea mult, caci practic, doar m-am jucat cu el, lasandu-ma dusa in tot acest timp, cu gandul la asistentele din maternitate, care conform spuselor de la curs, erau la dispozitia noastra, ca pe viu sa invatam sa alaptam pe cel mic. Da, da! Toata baza!

O data revenita pe salon, de la recuperare intensiva, invadata si de emotii si de nerabdare, cand l-am avut pentru prima oara in brate pe Vlad, m-am simtit totusi pustiita, speriata. Si acum ce fac? Cu toate ca aveam bagajul de cunostinte facut, bagajul de emotii insa m-a prins pe picior gresit, nu am intrat in panica, ori in depresie post natala, ci doar nu mai stiam ce sa fac, caci nimic din ce am invatat ca ar putea sa insemne un bebe in viata mea, nu imi venea in ajutor in momentele alea si cu atat mai putin asistentele. Intrau doar sa vada daca l-am mufat, daca nu, ne chinuiau pe amandoi, caci incercarea lor de a-l pune la san era facuta in graba si fara profesionalism (asa cum ma asteptam eu) si renuntau la scurt timp, in baza biberonului adus cu lapte formula. Ce-i drept, la o zi dupa ce l-am adus pe lume pe micutul meu, inca nu imi venise laptele, dar stiam ca se poate stimula cel mai bine prin punerea la san, cat de des posibil a bebelului. Asa ca Vlad cat a stat in salon cu mine a tot tras de tzitzi intr-o parere, dar lapte ioc!

M-am mai gandit la inca 2 variante: cand nu era Vlad, era o pompa pentru san, ori daca nu lichide stimulente pentru lactatie: ceaiuri sau bere fara alcool, adusa pe ascuns in maternitate de partenerul meu, care imi declarase ca s-a simtit ca un infractor, cu toti ochii atintiti asupra lui, de parca ar fi stiut toti ce ascunde sub geaca.

Tzitzi, in schimb i-a devenit prietena din plin abia acasa, caci in toate cele 3 zile de spitalizare, nu s-au instalat decat ragadele pe san, de la mulsul tenace in gol si de la pozitionare gresita a lui bebe!

Si uite ca acasa, prin eforturi nesustinute de mama (mereu sceptica ca nu voi avea lapte, ca bebe va suferi de foame cu incapatanarea mea de a-l alapta), a inceput incet, incet sa vina colostrul si, la o zi dupa, laptele. Iuhuu! Hip, hip, ura! Eram la inceput de aventura, aventura care abia se scria, cu multe dureri (de la ragade) si cu orele prelungite de stat la san ale celui mic.

Dar stim cu totii ca nu poti sa faci omleta, daca nu spargi un ou! Asa ca, am suferit eu, o luna si ceva de la ragade, caci cu toate ca bebe era bine pus la san, pielea o data sensibilizata isi revenea cu greu, mai ales ca cel mic sugea vartos si indelung, dar si cand toate au intrat in normal, nu mi-a mai pasat, decat de confortul nostru si nu de mama care se oferea sa faca un biberon cu lapte formula, caci nu i se parea in regula ca nu luase in greutate si ca statea mai mult de 15 – 20 min, dupa cum ne-a spus pediatra la consultul de rutina din prima luna, semn clar pentru ea ca laptele meu nu este bun.

Am tot incercat sa ii spun despre alaptatul la cerere si despre puseul de crestere al bebelusului, insa rezultatul era ochi dati peste cap, ori “da, da, cum le mai stii tu pe toate, copilul moare de foame si tu te iei dupa fantasme spuse pe internet!”, dar a cedat cand a vazut ca nu are incotro, caci eu stiam una si buna, vreau sa ii ofer ce-i mai bun puiutului meu, pe tzitzi, cea binefacatoare si aducatoare de lapte minune!! Din acel punct si-a asumat chiar si raspunderea pt ce urma sa mananc eu, ca laptele sa fie bun, pentru ceaiurile de lactatie, pentru linistea mea sufleteasca care ajuta in cea mai mare masura la lactatie.

Si uite ca din aproape in aproape, tzitzi si Vlad au ajuns de nedespartit dupa 1 an si 10 luni de prietenie, care prietenie va avea un final fericit abia la intarcarea naturala!

Redau cateva din momentele de nepretuit dintre cei doi, pentru o parere de ansamblu, cat de mult inseamna unul pentru altul, momente pe care voi incerca sa le prezint si in poze, pe cat posibil:vlad1

pana cand a inceput sa mearga si sa ceara tzitzi, ori de cate ori ma pozitionam pentru alaptat, Vlad incepea sa dea frenetic din picioruse si sa chiuie atat de dulce, caci era in al noualea cer, stiind ce il asteapta;
vlad2

– i-a fost o buna prietena si in casa si afara, fie iarna, fie vara, dar mai ales pentru ca era purtat in wrapul Didymos, unde se alinta cel mai frumos;vlad3

– de cum a invatat sa ceara tzitzi, nu am mai putut ceda cerintelor duioase, atat in glas, cat si in ochi ca sa il las sa se desfete cu ea, oriunde si oricand;

vlad4
– cand era obosit, ori dornic peste masura de tzitzi, isi baga efectiv nasul intre ele si le cuprindea cu manutele, chiuind de bucurie ca amandoua sunt ale lui;vlad5

– de cand se tine bine in picioruse am diversificat si pozitiile, ca sa nu mai fie chiar nicio bariera intre cei doi, ridica bluza si se mufeaza dupa pofta!

vlad6

E dreptul lui si nu i-l poate lua nimeni!
Tzitzi e cea mai tare, face din el copilul cel mai scump, cel mai iubit si alintat, cel mai sanatos si cel mai vanjos!!

Sa ne traiesti tzitzi, caci ne faci viata mai frumoasa!!

ATAT PENTRU AZI :)

Leave a Reply